Cine suntem cu adevărat?
Cine suntem noi oamenii cu adevărat?
Suntem nişte adunături de materie? Nişte celule care se mişcă împreună?
Cine suntem noi? Mai suntem noi oameni, după definiţia omului? Un om, după părerea mea este acea fiinţă umană(pentru că după părerea mea o fiinţă umană nu trebuie să fie neapărat om, poate că arată a om dar este mai prejos poate decât cea mai sălbatică bestie din junglă), care nu numai că are inteligenţă, dar o şi foloseşte, şi căreia îi pasă de ceilalţi oameni(sau chiar şi fiinţele umane) din jur…
Este om acela care are grijă de semenii săi! Este om acela care nu se teme să se axprime şi care vrea ca cei din juru-i să se simtă bine alături de el.
Suntem noi oameni? Care credeţi că este, după voi, definiţia omului?
Şi totuşi nu am răspuns la întrebarea din titlu. Cine suntem? Suntem noi nişte fiinţe care ne-am nimerit să trăim pe Pământ, să facem ce vrem cu el, parcă ar fi numai al npstru şi apoi să murim şi poate unii să mergem într-un loc mai bun, sau din contră într-unul mai rău… după cum ne-am comportat… sau să nu mai mergem nicăieri, fiecae cu părerile şi credinţele lui…
Cine suntem?
Suntem noi doar praf de stele care, ca prin minune a prins viaţă şi a ajuns la un aşa nivel de dezvoltare încât are inteligenţă(chiar dacă nu toţi din această specie o folosesc toţi o avem)? Cum de am avut norocul ca noi, de pe planeta asta să prindem viaţă?
Sau nu om fi noi singurii norocoşi? Poate mai sunt şi alţii ca noi? Ceea ce eu mă îndoiesc… pentru că Domnul a făcut universul şi viaţa a pus-o pe Pământ… Sau poate nu ştim noi atât de multe… atăta ştim, că Minunate sunt căile Domnului… şi misterioase…
Voi ce credeţi?
Foarte adevarat ce spui Violeta. Si daca o sa privesti mai atenta o sa vezi ca procentul cel mai mare este format din acesti oameni, care sunt “credinciosi” doar “in acte”. Cred ca acest lucru este un pacat, din toate punctele de vedere. Ori cu, ori fara. Este evident ca omul doar la nevoie incepe sa creada. Din acest principiu poti dezvolta, aprofunda, si cu putina perseverenta o sa descoperi ca omul are nevoie sa creada in fiinte divine pentru a isi justifica neajunsurile. Nimic mai mult.
Din pacate eu am o perioada proasta de ceva ani si dupa logica scrisa de violeta ar trebui sa fiu pe la toate bisericile si toate templele. Dar pentru ca nu cred in existenta unui dumnezeu personificat nu vreau sa fiu un ipocrit, incerc sa imi rezolv problemele (sau sa nu le rezolv) singur. Daca voi reusi sau nu asta nu e important. E important ca ma simt liber sa explorez toate posbilitatile intelectului meu fara sa imi fie frica ca voi incalca regulile unei divinitati razbunatoare (curios cum poate fi o entitate divina ranchiunoasa, inseamna ca simte ura, gelozie, etc. nu e caracteristic pentru atotputernicie pentru nu ar trebui sa implice frustrarea esecului) care nu vrea sa aflu secretele lui.
I love to think even if that makes me bitter. I would not change my free will and my way of thinking even if it comes with all this misery. I will not trade it for the bliss of ignorance and blind obidience.