Arhiva

Archive for sâmbătă, 24 mai, 2008

Toate au un sfârşit…

sâmbătă, 24 mai, 2008 Dacy 4 comentarii

Toate trebuie să se termine odată şi odată…

Şi viaţa, şi lucrurile bune şi, din fericire pentru noi şi cele rele…

Toate se termină…

Ce-i mai rău, e că se termină, de obicei lucrurile bune, cele care ne fac fericiţi… care ne aduc un zâmbet larg pe buze şi ne înveselesc viaţa…

Un singur lucru este nesfârşit, Dumnezeu şi Împărăţia Sa… Acolo totul e veşnic… mai ales pacea, care, aici pe pământ e din ce în ce mai căutată şi dorită şi din ce în ce mai mulţi oameni mor pentru a o avea… ceea ce nu mi se pare corect… atâţia oameni să moară pentru ceva aşa de greu de menţinut… prin război unii aduc pacea, dar eu nu consider că sloganul Scopul scuză mijloacele se potriveşte undeva, mai ales în lupta pentru cucerirea păcii…

Când cele mai frumoase lucruri ajung la acel moment ultim… unde ştim deja că totul s-a terminat în legătură cu acel ceva frumos, ce ne-a bucurat atâta vreme… ar trebui să nu fim trişti, şi să ne gândim, că, poate chiar mâine, dacă nu peste o săptămână sau mai mult, ceva nou şi, dacă nu la fel de frumos, poate mai frumos decât acel ceva ce s-a terminat de curând… pentru Dumnezeu nu vrea să ne vadă trişti, mai ales dacă nu merităm… aşa că ne va da ceva de care să ne bucurăm cât mai curând… nu avem de unde să ştim de unde şi cum dar, trebuie să avem încredere în Domnul… pentru că încurcate şi minunate sunt căile Domnului

Trebuie să avem răbdare şi vom vedea că totul se va transforma în ceva mai frumos, mai bun, mai plin de fericire şi de voie bună… pentru că Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă… şi asta o ştim cu toţii…

Deci, ceea ce vă spun, este că: dacă vi s-a întâmplat ceva groaznic, sau aţi pierdut ceva sau pe cineva preţios din viaţa voastră, aveţi încredere în Domnul şi El vă v-a da mai mult decât puteţi duce, trebuie să avem răbdare,  Cere şi ţi se va da spunea Mântuitorul…

Toate se vor îndrepta… în timp…

:D