Donări…

Mă refer aici la donări de organe… La acel gest de într-ajutorare a unei persoane aflate în moarte cerebrală sau cu alte probleme medicale ce nu mai au leac şi singurul lucru pe care-l mai pot face este să-l deconecteze pe respectivul de la aparatele ce-l ţin în viaţă, către o persoană ce chiar are nevoie de un anumit organ şi a cărei vieţi depinde de şansa pe care ar putea să i-o ofere familia donatorului…

Trebuie să recunosc că îmi este destul de greu să vorbesc despre acest subiect… Poate şi pentru că în urmă cu vreo lună sau cam aşa nici nu vroiam să aud de aşa ceva… eram foarte încuiat la cap… nu concepeam cum ar fi posibil dintr-un om, după decesul acestuia să i se preleve organele şi să-i fie transferate, donate unui altuia… sigur înţelegeam cât de cât că era cam ultima şansă a celui ce urma să primească organul dau tot nu credeam că este bine să faci aşa ceva…

Asta în urmă cu o lună, când, sincer să vă zic nu mai ştiu pe ce program de televiziune am văzut un preot, cred că greco-catolic(nu că ar avea vreo importanţă… eu oricum sunt ortodox… pentru că tot evanghelia lui Hristos o propovăduia)… spunea ceva de genul că după ce trecem dincolo… după ce ajungem, dacă ajungem în Împărăţia Domnului… vom avea un trup nou… vom fi nişte fiinţe noi… fără nevoi… fără să mai avem nevoie de mâncare, de apă, de nimic… vom avea totul… şi mai ales îl vom avea pe Dumnezeu… care ne va da tot…

Bun… să nu credeţi că înainte eram înnebunit să nu cumva să păţesc ceva, că nu mă tai, sau cine ştie ce să păţesc, să fiu bine făcut pentru Împărăţia Domnului… căci nu era aşa… pur şi simplu credeam că nu este bine să iei un organ dintr-o persoană după decesul acestuia… Eram cum vă ziceam încuiat la cap…

Pe moment nu mi-am dat seama de spusele preotului… după câtva timp am văzut un reportaj la televizor în legătură cu donatori, că sunt puţini şi tot aşa… sunt sigur că şi voi aţi văzut reportaje de genul acesta… mi-am adus aminte şi m-a pus pe gânduri… Şi după ce m-am gândit eu puţin(mai mult)… am ajuns la concluzia că nu ce avem acum la noi… ce trup avem acum este ceea ce contează cu adevărat… ci acel ceva ce vom avea dacă vom fi vrednici să stăm în prezenţa domnului…

Am dreptate sau nu?

Campania distruge… (2)

Să continui deci articolul despre o campanie distrugătoare…

Cum spuneam… campania îi face pe candidaţi să se schimbe total şi să-şi ascundă adevărata faţă pe toată perioada campaniei electorale… ca la sfârşitul ei, dacă a câştigat, să-şi dea jos masca şi să arate cât de mincinos poate fi un om… sau dacă nu a câştigat să se dea rănit… şi să acuze în stânga şi în dreapta că din cauza celui care a câştigat s-au fraudat alegerile şi că el trebuia de fapt să fie primar/preşedinte de consiliu judeţean/preşedinte de ţară/etc. …

Unii ar face orice să ajungă la funcţia pentru care se luptă de nu mai pot şi pentru care ar călca şi peste cadavre…

Unii îşi implică familia… Vreau ca tatăl meu să lucreze pentru tine (peste o poză a fiului candidatului)… spune un slogan din Zalău… pentru candidatul pentru primărie…

Fapt ce pe mine mă face să râd… şi să fiu uimit cât de multă importanţă poate avea o asemenea cursă pentru unii de genul acela…

Cum este posibil ca un om să renunţe la tot ceea ce îl definea ca om… persoană întreagă la cap… pentru a candida la cine ştie ce funcţie?

Este aşa de bine să ajungi primar sau ştiu eu ce funcţii mai sunt de câştigat odată cu alegerile? Sigur o fi… o vilă în plus nu strică… Dar nu la asta mă refer… Mă refer că merită să te stresezi şi merită păcatele făcute cu minciunile spuse la fiecare alegător o funcţie de conducere în România?

Are vreun rost să-ţi pierzi demnitatea, să minţi de să îngheţe întreg Pacificul pentru a fi primar sau preşedinte consilii judeţene sau chiar preşedinte?

Părerea mea proprie şi personală: NU… numai că din păcate sunt puţin cei care mă aprobă şi candidează…

- va urma -