Ce frumoasă-i viaţa!
Ce frumos e să te bucuri de cel mai preţios dar de la Dumnezeu…
Să te poţi trezi dimineaţa şi să priveşti cerul, soarele, păsărelele… să le auzi cum cântă…

Să te poţi pune seara în pat şi dacă nu uiţi să te mai uiţi odată la cerul înstelat… să auzi greieraşii sau alte animăluţe care mai îşi fac veacul în apropierea ta…
Ce frumos e să te poţi trezi dimineaţa fericit şi să ai un chef de viaţă extraordinar… când te simţi cel mai cel, cel mai bun… cel mai extraordinar… (sau poate câteodată când eşti foarte obosit şi mai vrei să mai dormi încă 5 minute… şi te simţi cel mai lovit de soartă – cred că toţi am avut cel puţin un moment de genul acesta)
Ce frumos e să te bucuri seara când pui capul pe pernă că şi mâine, Dumnezeu îţi va oferi poate mai multe lucruri minunate de văzut, de auzit, de mirosit, sau cine ştie cu ce folos…
Nu cred că merită să ne certam cu cineva sau să rămânem supăraţi pe cineva… poate pentru ei, acea zi este cea mai nenorocită… poate ei sunt în situaţia de mai sus.. se cred loviţi soartă… dar mâine mai e o zi… sigur mai e…

Fiecare zi e unică… şi frumoasă în felul ei… poate azi se nasc mai mulţi copii într-un loc – deci ziua e mai fericită pentru noii părinţi din locurile acelea… poate mâine, o clasă întreagă va lua numai de 10 – o zi foarte fericită pentru acei copii… poate ieri, un grup de afacerişti au pus la cale o nouă afacere ce are să aibă succes – bravo lor…
Ce e mai bine e că fericirea e molipsitoare… dacă o persoană e fericită, într-un grup de oameni trişti, sigur unul sau doi se va bucura de prezenţa persoanei fericite… ceea ce înseamnă că fericirea a triumfat… în faţa tristeţii… care, din păcate poate fi şi ea molipsitoare… poate chiar mai molipsitoare – dar aici încep să deviez de la subiect şi nu vreau asta…
Aşa că vă rog… FIŢI FERICIŢI !!!







Au comentat