Sinuciderea…

Ce cuvânt sumbru… dar tot mai folosit de buzele prezentatoarelor de ştiri în ultima vreme…

De ce tot mai mulţi români, tot mai mulţi tineri o aleg ca şi cale de stopare a suferinţelor cu care viaţa ne loveşte o dată şi o dată pe toţi… De ce? De ce să merite să facem un păcat aşa de mare, luând ce ne-a dat Dumnezeu pentru că nu mai suportăm? Sigur tuturora ne este greu într-un anumit moment din viaţă, dar de ce unii dintre noi văd moartea ca singura scăpare…

Chiar ieri am văzut un caz prezentat de ştiri, sigur l-aţi văzut, cel cu bătrâna care s-a aruncat de la etaj cu nepoţelul ei, amândoi suferind o moarte destul de tragică… mie mi se pare un păcat mai mare decât dacă s-ar fi aruncat ea singură… dar l-a omorât şi pe copil… care poate ar fi trebuit să mai trăiască, de fapt sigur ar mai fi trebuit să trăiască … cine i-a dat ei dreptul să hotărască în locul lui Dumnezeu unde i-ar fi fost mai bine copilului?

Eu tot nu înţeleg cât de greu trebuie s-o duci ca să faci o asemenea hotărâre… Şi oricum, chiar dacă ai suferit aici pe Pământ aşa de mult… ce te face să crezi că dacă faci aşa ceva o vei duce mai bine dincolo (jos desigur) ?

Voi la ce vă gândiţi când mai auziţi de un caz de genul ăsta? Că tipul X s-a aruncat de la etaj din cauza datoriilor? eu mă gândesc că oricâte datorii ai avea tot puteai să le rezolvi cumva… Că tipa Y s-a spânzurat din dragoste? mai există milioane de băieţi sau fete pe planetă… Sau că tipu’ Z s-a aruncat de la balcon din cauza vieţii amare pe care o duce? păi toate au o rezolvare, cu ajutorul lui Dumnezeu… nu?

Dar oare numai la noi are loc acest fenomen? Sau mai sunt şi altă ţări care se confruntă cu cazuri de genul acesta? Dar la ei de ce întâmplă aşa ceva… dacă în străinătate viaţa e mai bună?