Schimbări… I

Un lucru pe care toţi zicem că trebuie să-l facem şi pe care puţin vor cu adevărat să-l facă, şi şi(sper că nu e vreo greşeală de exprimare… dacă e,îmi cer scuze) mai puţini îl fac… sau mai bine zic le fac… pe ele, pe schimbări…

În absolut toate domeniile din viaţa oricărui om, ar putea fi bine venită o schimbare… Chiar şi dacă este una mică… dar toţi avem nevoie de vreo schimbare…

Unele schimbări trebuie să intervină chiar şi la nivelul unei întregi naţiuni… cum suntem noi… sau mai bine zis cum sunt cei care ne conduc şi zic că fac tot posibilul să ne ofere o viaţă mai bună, şi când colo… viaţa majorităţii se înrăutăţeşte…

Şi ne mai întrebăm de ce o ducem rău… păi pentru că îi alegem pe cei mai nepricepuţi dintre noi să ne reprezinte şi să fie la cârma ţării(absolut nici o legătură între cârmă şi Băsescu fiind marinar).

Schimbarea trebuie mai ales să vină din interiorul nostru… din suflet… şi ea trebuie dorită cu adevărat şi din tot sufletul… şi numai atunci, Dumnezeu ne va ajuta să şi facem schimbarea…

Sigur unii avem nevoie de schimbări de înfăţişare(nu prea înghit persoanele care spun look şi cuvinte americanizate… mi se pare o lipsă de cultură… dacă vorbim româneşte, vorbim româneşte… dacă vorbim engleză sau cine ştie ce altă limbă, vorbim altă limbă… nu le amestecăm) sau de schimbări în domeniul acesta, schimbări pe care şi alţii le pot observa fără să fie nevoie să vorbească cu noi…

Numai că eu nu vreau să mă refer în acest articol de schimbările acelea… ci de cele interioare… de personalitate… de gândire…

Unii neagă că ar avea nevoie de schimbări… dar numai dacă stau o secundă să se gândească, ţi-ar da seama câte aspecte din viaţa lor ar avea nevoie de o schimbare, fie şi ea minusculă…

Sigur că unii duc o viaţă excelentă… bravo lor… dar de fapt nu îmi prea vine să cred că există om pe planeta asta care să nu fie trezit la realitate, din când în când, unii mai des decât alţii, că trăieşte într-o lume plină de probleme… plină de oameni îngrijoraţi, de stres…

Numai când îi vezi pe aceştia îţi aduci aminte că şi tu ai asta, sau asta de rezolvat…

Trebuie să ne schimbăm şi să scăpăm de aroganţă, nesimţire, mândrie necontrolată, prostie, răutate, invidie şi de toate aceste sentimente rele ce ne fac pe toţi mai nervoşi, mai supăraţi unii pe alţii… şi la ce bun… se simte cineva mai bine? Eu cred că nu… pentru că unii sunt cuprinşi de remuşcări… unii au nevoie de respectivii prieteni, dar acum, că s-au certat nu mai pot vorbi cu respectiva persoană… poate numai şi numai din orgoliu nemăsurat…

Toate acestea trebuie să dispară…

E greu… e greu să treci cu vederea un lucru ce pe tine te scoate din sărite, numai ca să-i faci pe plac prietenului sau persoanei dragi e lângă tine… Parcă ne-ar durea să-l facem pe celălalt fericit…

- va urma -

Gata cu teza!

În sfârşit pot să mă relaxez şi să mă bucur deja de vacanţă…

Am terminat şi cu teza la mate… mai grea decât mă aşteptam…

Abia aştept rezultatele… mai puţin la matematică… Nu mai am răbdare… sper să fie cât mai mari…

Sunt aşa de fericit că am scăpat…

Succes tuturor celor care au dat teza în această perioadă şi note mari!

Ce-i cu Emo-ăştia?

Este aşa de important acest fenomen sau stare sau… nici nu mai ştiu cum s-o numesc… încât să fie aşa de des numită?

Şi după cum am văzut că toată lumea se ia de subiect… cum să fiu altfel… de-asta am scris articolul…

De fapt, ce e Emo?

Nişte oameni, care se cred cu vreo decepţie… ori de care fel ar fi ea, decepţie aşa de puternică încât ar putea să ducă la tentative de sinucidere… sau la lansarea unei noi mode…

Părerea mea este că e o mare prostie fenomenul ăsta… Emo… nişte copii sau tineri care se simt un pic frustraţi… ca tot omul… pentru că toţi avem problemele noastre… nu e nimeni perfect… care s-au gândit să fie mai frustraţi şi mai stresaţi şi mai decepţionaţi, pentru că aşa e la modă…

Campania distruge… (3)

Din nou despre campania care distruge orice picătură de bunătate şi face să dispare orice urmă de dare de importanţă faţă de lucrurile mici…

Cum este posibil ca un om să decadă aşa de mult?

Mie parcă mi-e milă un pic(foarte un pic… aproape deloc) de candidaţii care încă sunt în funcţie… care se luptă pentru menţinerea ei… ei nu mai ştiu cum să spună că într-adevăr au făcut ceva pentru oraşul respectiv sau pentru ţară, după caz… Un model de slogan al unui astfel de candidat este şi la mine în oraş, la Zalău… Faptele vorbesc! (n-am ce să fac… dar de fiecare dată când văd afişul şi citesc aceste cuvinte îmi vine să-i zic: Ai du-te, care fapte?).

Şi sunt sigur că nu este oraşul meu unicul cu un astfel de afiş… şi nici unicul care ar spune aşa ceva, măcar în gând când ar trece pe lângă un astfel de poster…

O campanie necesită o mulţime de oameni implicată, gata să convingă electoratul că candidatul pentru care lucrează este cel mai bun pentru respectiva funcţie de conducere… asta chiar implicând persoane care nu au absolut nici o legătură cu politica sau cu ceva de genul acela, care se chinuie să cheme lumea să le povestească ce va face candidatul pentru care şi persoana se luptă din răsputeri … sau chiar şi acea persoană să convingă pe alţii să lipească postere şi afişe prin scări de bloc alături de pliante şi broşuri îmbibate cu minciune care se simt de la o poştă…

Acum că am tot încercat să vă spun părerea mea despre campanie şi despre cei care participă şi se luptă prin intermediul ei cu cei care urmează să facă rău dacă vor ajunge la funcţia pentru care este făcut campania…

Şi cred că deja v-aţi dat seama că îi dispreţuiesc pe toţi cei care participă la ea… îi ajută pe candidaţi(nu zic că nu e bine ce fac… că totuşi ajută pe cineva) şi mai ales pe cei care îşi pun o mască pe tot parcursul campaniei… pe care au de gând să o dea jos imediat ce se instalează în funcţie…

Cam aici se încheie trilogia mea despre campania distrugătoare în care se află în această perioadă România…

Sper că v-a plăcut şi că vor mai fi astfel de articole… că ocazii… nu mă tem că vor dispărea…

Косово је Србија - Kosovo je Srbija - Kosovo este Serbia

Ştiu că a trecut ceva vreme de la proclamarea independenţei aşa zisei republici Kosovo faţă de Serbia (aproape 3 luni) dar tot am să scriu despre acest subiect pentru că este ceva ce mă interesează…

Eu sunt total împotriva acestei independenţe… pentru că consider că un stat, în zilele noastre nu poate fi divizat sub absolut nici o formă… şi îmi pare foarte bine că şi preşedintele a afirmat că România nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo…

Oricât de mulţi majoritari albanezi ar fi fost în regiunea sârbă Kosovo, tot nu cred că ar putea să existe vreun motiv plauzibil pentru care ar fi fost nevoie de o separare aşa de drastică… puteau cere mai multe drepturi pe care cred că deja le aveau deja… dar nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre o situaţie de genul…

Donări…

Mă refer aici la donări de organe… La acel gest de într-ajutorare a unei persoane aflate în moarte cerebrală sau cu alte probleme medicale ce nu mai au leac şi singurul lucru pe care-l mai pot face este să-l deconecteze pe respectivul de la aparatele ce-l ţin în viaţă, către o persoană ce chiar are nevoie de un anumit organ şi a cărei vieţi depinde de şansa pe care ar putea să i-o ofere familia donatorului…

Trebuie să recunosc că îmi este destul de greu să vorbesc despre acest subiect… Poate şi pentru că în urmă cu vreo lună sau cam aşa nici nu vroiam să aud de aşa ceva… eram foarte încuiat la cap… nu concepeam cum ar fi posibil dintr-un om, după decesul acestuia să i se preleve organele şi să-i fie transferate, donate unui altuia… sigur înţelegeam cât de cât că era cam ultima şansă a celui ce urma să primească organul dau tot nu credeam că este bine să faci aşa ceva…

Asta în urmă cu o lună, când, sincer să vă zic nu mai ştiu pe ce program de televiziune am văzut un preot, cred că greco-catolic(nu că ar avea vreo importanţă… eu oricum sunt ortodox… pentru că tot evanghelia lui Hristos o propovăduia)… spunea ceva de genul că după ce trecem dincolo… după ce ajungem, dacă ajungem în Împărăţia Domnului… vom avea un trup nou… vom fi nişte fiinţe noi… fără nevoi… fără să mai avem nevoie de mâncare, de apă, de nimic… vom avea totul… şi mai ales îl vom avea pe Dumnezeu… care ne va da tot…

Bun… să nu credeţi că înainte eram înnebunit să nu cumva să păţesc ceva, că nu mă tai, sau cine ştie ce să păţesc, să fiu bine făcut pentru Împărăţia Domnului… căci nu era aşa… pur şi simplu credeam că nu este bine să iei un organ dintr-o persoană după decesul acestuia… Eram cum vă ziceam încuiat la cap…

Pe moment nu mi-am dat seama de spusele preotului… după câtva timp am văzut un reportaj la televizor în legătură cu donatori, că sunt puţini şi tot aşa… sunt sigur că şi voi aţi văzut reportaje de genul acesta… mi-am adus aminte şi m-a pus pe gânduri… Şi după ce m-am gândit eu puţin(mai mult)… am ajuns la concluzia că nu ce avem acum la noi… ce trup avem acum este ceea ce contează cu adevărat… ci acel ceva ce vom avea dacă vom fi vrednici să stăm în prezenţa domnului…

Am dreptate sau nu?

Campania distruge… (2)

Să continui deci articolul despre o campanie distrugătoare…

Cum spuneam… campania îi face pe candidaţi să se schimbe total şi să-şi ascundă adevărata faţă pe toată perioada campaniei electorale… ca la sfârşitul ei, dacă a câştigat, să-şi dea jos masca şi să arate cât de mincinos poate fi un om… sau dacă nu a câştigat să se dea rănit… şi să acuze în stânga şi în dreapta că din cauza celui care a câştigat s-au fraudat alegerile şi că el trebuia de fapt să fie primar/preşedinte de consiliu judeţean/preşedinte de ţară/etc. …

Unii ar face orice să ajungă la funcţia pentru care se luptă de nu mai pot şi pentru care ar călca şi peste cadavre…

Unii îşi implică familia… Vreau ca tatăl meu să lucreze pentru tine (peste o poză a fiului candidatului)… spune un slogan din Zalău… pentru candidatul pentru primărie…

Fapt ce pe mine mă face să râd… şi să fiu uimit cât de multă importanţă poate avea o asemenea cursă pentru unii de genul acela…

Cum este posibil ca un om să renunţe la tot ceea ce îl definea ca om… persoană întreagă la cap… pentru a candida la cine ştie ce funcţie?

Este aşa de bine să ajungi primar sau ştiu eu ce funcţii mai sunt de câştigat odată cu alegerile? Sigur o fi… o vilă în plus nu strică… Dar nu la asta mă refer… Mă refer că merită să te stresezi şi merită păcatele făcute cu minciunile spuse la fiecare alegător o funcţie de conducere în România?

Are vreun rost să-ţi pierzi demnitatea, să minţi de să îngheţe întreg Pacificul pentru a fi primar sau preşedinte consilii judeţene sau chiar preşedinte?

Părerea mea proprie şi personală: NU… numai că din păcate sunt puţin cei care mă aprobă şi candidează…

- va urma -

Ploaia…

Este ceva uimitor, miraculos, minunat şi deosebit de frumos… Ceva ce, pe mine personal, mă calmează… mă face mai fericit… mai bun…

Mă calmez uitându-mă la picurii de ploaie care cad cu un sunet minunat(nu când plouă cu găleata)…

Este ceva minunat… un adevărat dar de la Dumnezeu… un lucru foarte important pentru noi toţi, oameni şi natură… apa care vine de sus… de la Cel care a făcut totul şi a dat viaţă…

Este un fenomen foarte frumos şi interesant… te(mă) captivează…

Chiar mai înainte s-a oprit o ploaie destul de puternică la mine acasă… am stat şi m-am uitat pe balcon vreo 10 minute şi am văzut cât de multe poate face Dumnezeu pentru noi… şi pentru cât de puţine îi mulţumim…

Desigur ploaia poate fi şi distructivă… şi văd la televizor tot mai multe cazuri de inundaţii din cauza ei… de fapt din cauza noastră… pentru că poluăm planeta cam în orice mod posibil… şi ea se răzbună(de 100 de ori mai puţin decât am merita) cum poate… prin dezastre de genul ăsta…

Ar trebui să fim mai precauţi cu locurile unde ne aruncăm gunoaiele… şi altele de genul acesta… pentru a ne putea de adevărata faţă a naturii ce ne înconjoară… de ploaie,de curcubeul minunat ce apare după ea, de nori albi şi frumoşi… de cerul senin al verii şi de florile copacilor de primăvară… alături de zăpada iernii…

Ploaia dă viaţă şi înviorează locul… îl face mai frumos, mai nou… mai inocent… Părerea mea…

Voi ce părere aveţi despre ploaie?

Sigur că unii mă consideraţi un pic mai sărit, mai nebun un pic decât voi… dar vă spun sincer că nu sufăr pe tema asta… încerc să mă bucur şi dacă eu mă simt bine restul nu mai contează(cu condiţia să nu îi fac pe alţii să sufere în timpul fericirii mele)… şi nu prea îmi pasă de părerea acelora care chiar cred că sunt aşa… problema lor…

Nervii…

Avem cu toţii cât cuprinde… mă refer la nervii care apar după ce vreun idiot te stresează şi de enervează de simţi că îţi explodează vreo venă în cap dacă nu închei discuţia cu ei… nu la nervii din cap… neuronii…

Oricum avem mai mulţii din primul fel de nervi…

De ce tot timpul trebuie să fim înconjuraţi de idioţi, tâmpiţi, şi oameni de genul ăla… nebuni care ne înnebunesc şi pe noi care mai avem o fărâmă de raţiune în creieri…

Vreau ca prin acest articol să le spun tuturor celor care se regăsesc în descrierea mea, să se ducă în ***** ***** lor…

Sunt sigur că nu sunt unicul care a simţit nevoia să se exprime astfel…

Decizii, decizii, decizii…

Toată viaţa trebuie să luăm decizii… mai mult sau mai puţin importante…

Fie că decidem liceul sau studiile pe care vrem să le facem, sau persoanele care vrem să ne înconjoare, prieteni, trebuie să fim atenţi cum decidem respectivele lucruri… unele decizii ne pot schimba total viaţa şi lucrurile ce urmează să le facem în ea…

Putem avea de suferit poate de la o decizie pe care noi am considerat-o neimportantă la vremea luării ei… fie ea a unui prieten sau a unui loc de muncă…

Un lucru cu siguranţă nu-l putem alege… nu putem decide dacă vrem sau nu o respectivă familie … un lucru foarte important din viaţa noastră pe care îl avem aşa cum îl avem numai datorită lui Dumnezeu…

Dar de ce este posibil să facem nişte greşeli în luarea unor decizii? De ce este aşa de greu să luăm unele decizii? De ce nu este totul mai simplu?

Şi în luarea unei decizii cu privire la viitoarele studii, la liceu de exemplu(situaţie în care mă aflu eu acum) trebuie cântărite toate aspectele, ca nu cumva să greşeşti în respectiva alegere, decizie… Trebuie să ai în vedere:

1. ceea ce îţi place
2. ceea ce ai vrea să faci pe viitor
3. ceea ce ai putea face pe viitor(ceva la care ai cât decât puţin habar)
4. ce ţi se potriveşte ţie cel mai bine ca persoană
5. un colectiv unde să te simţi bine(unde să îţi placă să înveţi - dacă este aşa ceva posibil)

Dacă greşeşti în luarea acestei decizii… cam poţi să-ţi iei adio de la ceea ce era bun pentru tine…

Numai că în luarea aproape tuturor deciziilor din viaţa noastră suntem influenţaţi de cei din jurul nostru… de colegi, prieteni familie mai ales şi alţii…

Deci nu numai noi hotărâm… E mai bine aşa? Că nu avem total control asupra deciziilor ce au să ne schimbe, în bine sau în rău, depinde, viaţa? Poate că cei care ne influenţează au mai multă experienţă în respectivul domeniu sau cine ştie, ne vor da nişte sfaturi care vor duce la ceva rău… pentru noi…

Cum e mai bine?

Campania distruge… (1)

Campania electorală, fie ea pentru primari, preşedinte, preşedinte de consiliu judeţean, distruge orice fărâmă de omenie, de demnitate din candidat… la orice partid ar fi el…

Toţi candidaţii au devenit mai răi… sigur, nici unul nu-şi arată colţii… totuşi imaginea contează foarte mult… Dar am văzut şi la televizor… toţi au început să se certe( ba eu fac asta, ba asta)chiar dacă tot românul ştie că după ce se aşează pe scaunul pentru care s-au luptat cu toată lumea, nu mai fac nimic, şi ca prin minune toate promisiunile lor din campanie dispar, de parcă nici n-ar fi existat… sau mai rău şi foarte des întâlnit, aruncă cu vorbe urâte, de multe ori adevărate, unul în altul (tu nu ai făcut nimic, sau nu vei face nimic, sau uite tu ai făcut asta odată… nu eşti bun pentru funcţie).

Ceea ce pe mine personal mă dezgustă… În loc să aibe grijă să români… ei se bat pentru nişte funcţii… de fapt pentru banii pe care acele funcţii îi aduc…

Toţi îşi pun masca de om bun, om înţelegător, gata să lupte cu sistemul, cu corupţia, să ajute bătrânele să treacă strada, când pot să adune voturi… şi îşi arată adevărata faţă când au asigurate vila, maşina şi telefonul cumpărate cu banii cu care poate ar fi salvat sau îmbunătăţit vieţile românilor construind spitale sau asfaltând străzi(nu punând borduri).

Şi asta nu numai la primari sau la preşedinţi de consilii judeţene… şi la preşedinte… acolo e mai rău… din scaunul de la Cotroceni au mai multă putere… mai multă influenţă…

Acum poate unii vor considera că sunt împotriva lui Băsescu… nu pot să zic că nu sunt cu toată gura… pentru că nici nu îl prea plac… dar nici nu sunt cu cineva anume… pentru că toţi au ceva care nu e bun… dacă ar fi să-i dăm afară pe toţi cei corupţi sau care pur şi simplu nu sunt buni în postura în care sunt acum, şi să-i ducem pe toţi în deşert, după cum spunea cineva destul de cunoscut, am rămâne cu parlamentul gol… cu absolut toate instituţiile publice goale… n-ar mai rămâne unul…

Toţi se luptă să ajungă ce şi-au propus prin absolut orice mijloace… şi când e vremea să facă ceea ce au promis… se fac că nu aud…

Numai că după ce au ajuns unde şi-au dorit ei, e deja prea târziu să mai putem face ceva…

România e o ţară infectă din cauză celor ca ei… Cei care se luptă pentru cine ştie ce funcţii din care ar trebui să urce prestigiul şi să cureţe imaginea şi aşa deteriorată a României…

În loc să facă asta ei o bagă şi mai tare în noroi(pe ea, pe imagine, dar şi pe România, cu români cu tot).

Trebuie să face ceva cât mai putem!

- va urma -

Un nou Megastar

Avem, de ieri seară, un nou Megastar al României…

Andrei… Felicitări…

A meritat… nu spun că Florin nu merita… şi Florin era cât decât bun, mie mi-au plăcut amândoi… dar marea majoritate a României care a votat, l-a ales pe Andrei…

Eu unul îi urez mult succes în perioada ce va urma, şi aştept un Megastar 3 poate…

Sunt monarhist…

Nu ştiu cum să zic… dar, da cred că ne-ar fi mai bine într-o monarhie…

Poate sunt eu puţin mai sărit de pe fix (sau mai mult… cine ştie)… Dar asta e părerea mea…

Sunt 100% sigur că mai sunt mulţi cu aceeaşi părere ca a mea… dar şi mai sigur că sunt mulţi care se opun total opiniei mele…

Dar de ce? Bazându-ne pe faptul că România este un stat cu tradiţii monarhice… totuşi, 81 de ani de monarhie constituţională nu sunt de neglijat… având în vedere că România, aşa cum este azi, are doar 18 şi un pic…

La fel de luat în vedere sunt şi cei 4 regi pe care i-au avut românii… Carol I… care a domnit cel mai mult(48 de ani… încă un an şi era la fel de longeviv ca Ştefan Cel Mare)… în timpul căruia s-a adoptat prima Constituţie pur românească(cea de la 1866) …

Apoi Ferdinand I… al doilea rege român… nepot al lui Carol I… în timpul căruia s-a înfăptuit poate cel mai importat obiectiv din întreagă istorie modernă a românilor, Marea Unire de la 1918…

Apoi nepotul său… Mihai I… pentru o perioadă de numai 3 ani… dat fiind şi faptul că era în vârstă de 7 ani… şi a domnit sub regenţă…

Apoi Carol al II-lea… timp de 10 ani… Şi din nou Mihai I, până la venirea comuniştilor, în 1947… când România a fost proclamată republică…

Acum că v-am făcut să căscaţi după o aşa elaborată lecţie de istorie… care cred(şi sper) că deja era învăţată de o mare majoritate… urmează să vă explic mai pe-ndelete ce mă face să mă consider monarhist:

• consider că o monarhie are mult mai multă stabilitate… în toate domeniile
• cred că o monarhie este mult, mult mai tradiţionalistă… mai protocolară… cu acea doză de stricteţe necesară ca toate lucrurile să decurgă bine şi frumos…
• cred că într-o monarhie, oamenii, poporul ar avea mult mau mult respect pentru conducătorul ţării… şi pentru rege… dar şi pentru ministru…

Să nu uit… aici vorbesc despre monarhie constituţională… cu tot ce trebuie… cu rege care este cât decât de formă… dar care mai are nişte drepturi şi el… dar şi un prim-ministru(cum ar avea Anglia) care să se ocupe de restul…

Să continui:

• o monarhie ar avea mai mult prestigiu în afara graniţelor…
• cred că o monarhie, în ziua de azi, ar putea stabili şi menţine legături de orice fel cu orice altă monarhie, cu orice alt stat mai uşor… pentru că o monarhie este de un fel atâta vreme cât un respectiv rege trăieşte… nu ca la noi… fiecare preşedinte schimbă ceva… la fiecare 4 (5 de acum) ani…

Şi desigur multe alte…

Sunt 101% sigur că dacă nu ar fi venit peste România acei aproape 50 de ani de comunism… eram un regat foarte durabil şi respectat pe tot mapamondul… Nu numai că nu am mai fi trecut prin perioada de tranziţie(cam fără sfârşit mi se pare mie) prin care trecem acum…

Oricum… aştept păreri cu privire la subiect…

La mulţi ani Europenilor!

Azi e ziua europei… La mulţi ani Uniunii Europene! La mulţi ani tuturor statelor ce fac parte din ea! deci şi României… şi românilor…

La mulţi ani!

Echilibrul…

Ceva de ce avem nevoie cât mai mult în ultima vreme…

Suntem din ce în ce mai dezechilibraţi… mai stresaţi(şi stresanţi câteodată)…

Mâncăm până nu mai putem… bem de stingem… facem excese de tot felul… ne stresăm cu cele mai nesemnificative chestii ce pot exista…

Ne chinuim să fim la modă… să fim populari… chiar dacă nu ne prea ajută…

Omul este o fiinţă aşa de… cum să zic… bătută în cap… destul de prostuţă dacă nu mai rău…

Cum de am ,,evoluat” aşa ,,de bine”?

Sau aşa e bine să zici… că omul a evoluat din maimuţă? La cât de interesaţi suntem la chestiile cele mai lipsite de importanţă din jurul nostru… la cât de multă importanţă dăm bârfei… Nu ştiu ce să zic… cine-a fost primul… omul sau maimuţa…

De ce trebuie să fim aşa de duri… să judecăm orice persoană cu mult timp înainte să o cunoaştem sau măcar să cunoaştem situaţia în care s-a aflat?

De ce ne-am pierdut echilibrul? Unde şi când l-am pierdut? Sau nu l-am avut niciodată?

Unde e acest echilibru atât de necesar? E nevoie de el în tot… în alimentaţie… în relaţiile cu ceilalţi… în gânduri… în absolut toate aspectele vieţii noastre…

Ce să facem să-l readucem în viaţa noastră? Mai putem face ceva? Ce?

Ştie cineva?

De ce suntem aşa răi?

De ce putem fi aşa de răi… aşa de insensibil la sentimentele altora, pe care îi rănim, nu de puţine ori cu cine ştie ce vorbă de-a noastră aruncată exact în cel mai prost moment?

Cum de a devenit omul o fiinţă aşa de rea… de nesimţită?

Am ajuns, noi oamenii în general, să ne simţim bine când vedem că cei din jurul nostru se simt rău… şi şi mai bine când noi suntem de vină pentru starea în care se află cel din jurul nostru… Ceea ce e foarte grav…

Trebuie să facem ceva până nu ajungem să mergem la război de plăcere… sau mai bine zis, copii de azi… adulţi în devenire care nu văd la televizor şi nu numai,nimic altceva decât prostii… care îi fac să fie mai răi decât părinţii lor…

Dar cum de a ajuns aşa ceva posibil? Cum de răutatea e la tot pasul?

Cine e cu adevărat de vină?

Eu zic că tot noi, tot oamenii, tot societatea din care facem parte şi pe care o lăsăm să facă ce vrea din noi şi din cei din jurul nostru fără să încercăm măcar să schimbăm ceva…

Desigur mai există şi excepţii… rare… dar măcar sunt…

Cum de a ajuns omul aşa de egoist? Cum de este posibil ca vreunui om să-i pese numai şi numai de el însuşi? Şi de ce lăsăm aşa ceva să se petreacă lângă noi?

Am ajuns aşa de nepăsători, de pasiv, de indiferenţi…

Trebuie să facem ceva până când lumea asta nu va ajunge într-un punct în care să nu se mai poată schimba, oricât de mult ar dori asta…

Trebuie să fim mai atenţi la lucrurile din jurul nostru, zi e zi… la lucrurile care ne afectează pe noi personal… dar şi la cele ce afectează pe cineva pur şi simplu… pentru că nu ne doare mâna să facem ceva bun, şi nici gura să spunem o vorbă bună cuiva care are nevoie de ea…

Dar problema e că răutatea e atât de adânc aşezată în inima noastră, a tuturora, încât cu greu cred că vom putea să ne schimbăm… dar cred că putem… ideea principală e că dacă vrem putem orice… mai ales să ne schimbăm în nişte fiinţe mai bune… aşa cum ne-a făcut Dumnezeu, demni de a sta la dreapta sa…

Fiţi buni!!!

2012…

Cred că deja cu toţii aţi auzit de 2012… de prezicerea mayaşilor cum că la 21 decembrie 2012 lumea se va sfârşii…

Ei bine eu nu prea cred…

Nu avem noi de unde să ştim când va fi sfârşitul… vom vedea, sau nu… depinde de ceea ce are de gând Cel de sus cu viaţa noastră…

S-a făcut şi un film… cu tema aceasta… 2012 Doomsday (2012 Ziua Judecăţii de Apoi) după părerea mea un film destul de prost făcut… totul petrecându-se foarte repede, foarte încurcat… povestea fiind că un grup de oameni, credincioşi sau nu, se adună pentru că  aşa simt, sau pentru cine ştie ce la piramida mayaşă de la Chichen Itza şi acolo ei nu păţesc nimic… unii oameni, credincioşi au fost suiţi la cer… dau au mai rămas unii pe care grupul va urma să-i facă să creadă… Destul de încurcată povestea…

Dar eu tot nu văd de ce ar trebui să ne luăm noi după cine ştie ce calendar mayaş… De unde ştim noi că au dreptate? Nu avem de unde să ştim când Domnul se hotărăşte să se întoarcă!

Oricum subiectul este destul de interesant…

Voi ce credeţi?

Teze unice…

Dintre toate schimbările pe care le putea face vreun ministru român al învăţământului, aceasta, schimbarea examenului de capacitate pentru clasele a VIII-a în teze unice, este cea mai proastă posibilă!

De ce nu era bine cum era înainte? Ce nu era bine la sistemul dinainte?

Că unii elevii, dacă nu toţi, nu învăţau tot anul şi cu o lună înainte de examen, toţi luau ore suplimentare în speranţa că vor putea face ceva (dar porcul nu se îngraşă în ajun)?

Şi acum cum este? Este mai bine că stresează copii de două ori pe an… odată în primul semestru şi odată în al doilea? Învaţă copii mai mult? Este mai bine că tezele acestea se dau la nivel naţional? (nu se poate copia… ‘ai nu mă înnebuni?) Chiar dacă se dădeau teze naţionale unice, măcar să se dea la nivel de clasă, numai cu testele de la minister… era mai bine… fără atâtea ore pierdute, fără stres…

Dar să nu uităm că suntem în România… cum puteau autorităţile să facă ceva bine?

Cred că îi durea dacă se mai gândeau odată înainte să schimbe ceva…

Şi acum aceste teze, nu numai că îmi pot întoarce media pe dos, dar şi îţi răvăşeşte opţiunile pentru vreun liceu… pentru că acum ele valorează 50% din media de intrare la liceu… aşa că dacă ai greşit la vreo teza…..

Am tot auzit că ,,săracii elevi de clasa a VII-a, nu s-au putut pregătii, şi de aceea au fost note mici” numai că ei au ştiut cum va fi… pentru de anul trecut se dădea teză de genul ăsta la clasa a VII-a… plus că ei au avut două ore, pe când anul trecut, clasele de a VII-a (incluzându-mă şi pe mine) au avut o oră la dispoziţie…

Este ceva strigător la cer!

Nu cred că ar fi ceva surprinzător dacă la anul s-ar schimba din nou totul…

Fiecare ministru cu legea lui…

În loc ca un grup de oameni cu câtăva carte să facă o reformă în adevăratul sens al cuvântului… o lege care să schimbe totul în bine… o lege care să fie pusă în aplicare nu numai pe perioada mandatului de ministru al acelui ministru, ci până când va da rezultate…

Dar oare câtă vreme vom mai avea de aşteptat până aşa ceva se va întâmpla?… sau măcar ceva bun în acest domeniu aşa de important?

Mult?

Alte lumi…

Există alte lumi? Extraterestre?

Mai devreme am terminat de văzut un documentar de la BBC ,,Are we alone?”(Suntem singuri?) cu privire la acest subiect… dacă ar mai exista sau nu alte forme de viaţă, inteligente sau nu prin altă parte a universului foarte vast în care ne ducem umila existenţă…

Foarte interesantă era abordarea, ei nu prea zicând că DA există ci doar că este o foarte mare posibilitate să existe… foarte adevărat… la câte planete sunt numai în galaxia noastră…

Oricum eu u prea cred că ar mai exista nişte vecini de-ai noştri în spaţiul ăsta oricât de vast ar fi… nu ştiu de ce… mi se pare prea imposibil să existe viaţă şi pe alte planete, decât pe Pământ… chiar dacă documentariştii ziceau că de ce ar fi posibil ca viaţa să existe numa pe Pământ… pentru că aşa e!

Nu ştiu… poate sunt eu prea închis la minte… prea conservator… numai că şi dacă ar exista cu siguranţă ar fi mai inteligenţi ca noi… şi mai grijulii cu planeta lor… nu cum suntem noi cu Pământul…

Este cumva subiectul prea ciudat sau mi se pare mie? Ce credeţi?

Familia…

Ce importanţă mai are în viaţa noastră, în aceste vremuri, familia?

Mai este ea atât de preţuită cum era pe alte vremuri? Sau acum e mai importantă ascensiunea profesională?

Eu cred că şi dacă noi am vrea să avem o legătură cât mai strânsă cu cei dragi, cu rudele, este destul de greu… mai ales dacă nu locuieşti aproape de ele, sau dacă le vizitezi rar… Este greu pentru că suntem din ce în ce mai ocupaţi cu viaţa profesională, cu şcoala, cu ale alea…

Dar este destul de rău dacă facem aşa… pentru că la momente grele, familia este singura care mai rămâne alături de tine… sau cei mai buni prieteni… dacă sunt prieteni adevăraţi…

Desigur există şi cazuri în care unii oameni se înţeleg foarte rău cu familia, cu cei care ar trebui să-i fie cel mai aproape… Asta din diferite motive, poate pentru că locuiesc departe unii de alţii, şi aşa se întâlnesc foarte rar şi se cam aprind discuţiile dacă nu se înţeleg… Sau pentru că pur şi simplu una dintre părţi, ori familia, ori respectiva persoană nu mai vrea să audă vreodată de celălalt… am văzut şi auzit de cazuri de-astea… ceea ce e foarte grav…

Într-o situaţie de-asta cine este vinovat? Familia că nu-l înţelege pe respectivul? Sau respectivul că nu prea vrea să mai audă de cei dragi pentru că cine ştie ce i-au fi făcut cei dragi şi s-a supărat tare de tot pe ei? În situaţii de genul acesta eu cred că fiecare are o parte de vină… şi familia că nu-l înţelege şi nu este tolerantă… orice problemă ar fi… ar trebui să priceapă cei dragi că respectivul nu are altundeva unde să se ducă, dacă nu la familie… dar şi respectivul/respectiva că are mai multă înţelegere pentru familie… totuşi alta nu are…

Voi cum vă înţelegeţi cu familia?